Sari la conținut

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului la Dej

Cinstirea chipului nefăcut de mâna omenească a Maicii Domnului ,,Prodromița” la Parohia Ortodoxă Dej II

Vineri 12 iulie 2024, cu prilejul Cinstirii Icoanei Maicii Domnului “Prodromița”, Parohia Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost în sărbătoare !

Un sobor de preoți în frunte cu protoiereul Dejului părintele Ioan Buftea au slujit Sfânta Liturghie, mulțumind Maicii Domnului pentru toate binefacerile pe care le-a săvârșit mulțimii de credincioși prezenți la Cina Domnului cu ocazia acestei sărbători .

Din sobor a făcut parte cunoscutul interpret, părintele Marius Ciprian Pop, care a rostit cuvântul de învățătură și a cântat împreună cu preoții și credincioșii imne Maicii Domnului. În cuvântul de învățătură părintele Marius Ciprian Pop a subliniat sublimitatea intervenției protectoare în lume a Maicii Domnului prin icoanele făcătoare de minuni de peste tot.

Pe lângă preoții prezenți la Sfânta Liturghie, din sobor a făcut parte Preacuviosul Părinte Arhimandrit Calinic Dandu, de la mănăstirea Peștera Ialomiței și Preacuviosul Ieromonah Rafail Kozma , de la mănăstirea Sfântul Mucenic Gheorghe din Dej .

Alături de comunitatea euharistică Dej II, au luat parte la Sfânta Liturghie , autoritățile locale prin domnul inginer Morar Costan primarul Municipiului Dej și autoritățile militare prin domnul colonel Ioan Munteanu comandantul Garnizoanei Dej.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Cătălin Alexandru Feier , a oferit părintelui Marius Ciprian Pop, în semn de apreciere o icoana a Maicii Domnului Gherontissa, și a mulțumit tuturor preoților și credincioșilor prezenți la această sărbătoare .

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dej, găzduiește cu multă smerenie din anul 2022 , o replică în dimensiunile originale a Icoanei Maicii Domnului Prodromița, făcută în Sfântul Munte Athos !

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi !