Cete de colindători din cadrul Școlilor de pe raza Protopopiatului Ortodox Român Dej au vestit Nașterea Domnului!
În seara zilei de 7 decembrie 2018, la Biserica ,,Sfânta Treime” din Dej, aproximativ 300 de elevi, de la 13 școli din cuprinsul Protopopiatului Ortodox Dej, au vestit apropierea Nașterii Domnului, prin colinde tradiționale românești.
Au participat elevi din cadrul următoarelor școli: Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Dej, Școala Gimnazială Bobâlna, Școala Gimnazială Cășeiu, Școala Gimnazială Câțcău, Școala Gimnazială Chiuiești, Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej, Școala Gimnazială Cuzdrioara și Școala Gimnazială Nireș, Liceul Tehnologic Special Dej, Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” Dej, Școala, Gimnazială ”Mihai Eminescu” Dej, Școala Gimnazială Nr.1 Dej, Școala Gimnazială Rugășești, Școala Gimnazială Vad, pregătiți și însoțiți de profesorii de religie, de alte cadre didactice, precum și de conducătorii Instituțiilor de Învățământ.
Prin aceste colinde, au mărturisit tuturor pe Hristos, lucru care dovedește că educația părinților și educația religioasă de la școală și de la biserică au dat roade frumoase.
Festivalul de colinde intitulat ,,Colind- din suflet de copil”, ajuns la a VI-a ediție, a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Român Dej în parteneriat cu școlile din cuprinsul acestuia. Toți colindătorii au primit cadouri, oferite de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului Maramureșului. Înalpreasfinţitul Părinte Andrei a fost însoțit de către părintele profesor Marian Sidon, inspector şcolar pentru disciplina religie, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj și părintele consilier arhidiacon Claudiu Grama.
Părintele Ioan Buftea, protopop al Dejului, amfitrionul acestui eveniment, inițiat de către vrednicul de pomenire protopop Teofil Herineanu, a mulțumit la final Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei pentru prezență și pentru purtarea de grijă, tuturor copiilor pentru frumoasele colinde, cadrelor didactice, preoților și autorităților locale pentru implicare.
Reușita acestui minunat eveniment se datoreaza bunei colaborări dintre cei trei piloni de bază ai societății Biserică, Școală și Familie.