
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Protopop, care i-a îndemnat pe cei prezenți să își aducă aminte de înaintașii lor și să le urmeze credința.
La final s-a săvârșit o slujbă de pomenire pentru credincioasa Valeria Morar, mama domnului Inginer Costan Morar, Primarul Municipiului Dej. La slujba de parastas au participat și Părinții Silviu Pop, Paroh la Parohia Sfântul Apostol Andrei-Dej și Adrian Horj de la Parohia Valea Codorului.
Părintele Silviu a vorbit celor prezenți la parastas despre importanța mamei creștine.
Părintele Paroh a mulțumit invitaților și în mod deosebit domnului Primar pentru toată implicarea sa în viața Bisericii.
Vizita s-a încheiat cu o agapă frățească, ce a avut loc la casa părintească a domnului Primar.