Trepte spre Înviere

În Duminica a IV-a din Postul Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, la Biserica Ortodoxă Română cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Municipiul Dej, invitat de onoare a fost Părintele Dr. Ioan Bizău din Cluj-Napoca. Până la data pensionării sale, Părintele Ioan Bizău a fost profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Univerității ,,Babeș-Bolyai” și a slujit la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Duminică a mai fost invitat la Dej și Părintele Arhidiacon Daniel Frumos, administratorul cantinei Seminarului Teologic Liceal Ortodox Român, tot din Cluj-Napoca.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Părintele profesor Ioan în calitate de Protos alături de părintele paroh Gavril Chirilă, de preotul slujitor Iuliu–Teodor Leach și de părintele arhidiacon Daniel Frumos.

Părintele Ioan Bizău, în cuvântul său de învățătură, a subliniat că ,,Ortodoxia a avut întotdeauna conștiința că miezul cultului creștin este Jertfa euharistică, adică evenimentul sacramental atotcuprinzător în care își găsesc împlinirea toate actele liturgice, toate sărbătorile și rânduielile Bisericii.,, Legat de treptele urcușului duhovnicesc, Părintele Ioan a evidențiat că ,,împărtășirea euharistică este, deopotrivă, împărtășire cu Hristos și cu Sfântul Duh și adunarea unei comunități eclesiale în casa lui Dumnezeu pentru celebrarea Euharistiei și a celorlalte evenimente ale vieții în Hristos înseamnă activarea unității personale în credință, în mărturisire și doxologie.”

Vizita și slujirea părintelui profesor Ioan Bizău alături de părintele arhidiacon Daniel Frumos, în această biserică, se înscrie în proiectul care se desfășoară pe perioada Postului Mare în comunitatea noastră parohială, prin care ne-am propus ca în fiecare Duminică să avem ca invitați la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, personalități ale mediului universitar teologic, a spus părintele Iuliu Teodor Leach.

Părintele Iuliu–Teodor Leach a adresat la final mulțumiri lui Dumnezeu, apoi Părintelui Profesor Ioan, Părintelui Arhidiacon Daniel Frumos, precum și tuturor credincioșilor prezenți și împreună rugători la aceste minunate și înălțătoare momente liturgice din biserică.

Părintele Profesor Dr. Ioan Bizău a mai rămas la Dej câteva ore și pentru a participa, alături de un sobor de preoți în frunte cu Părintele Protopop Ioan Buftea, la slujba de înmormântare a medicului Marius Boca, o personalitate care a marcat viața medicală și culturală din Municipiul Dej. În cuvântul său, Părintele Ioan s-a referit la contribuția deosebită pe care medicul Marius Boca a avut-o  ani de zile la promovarea artelor plastice, prin organizarea la Galeria „Frezia” din Dej a unor expoziții, cu participarea celor mai mari și cunoscuți artiști plastici din Romania.