Liturghie Arhierească în Parohia Huta

În duminica a 7-a după Paști, credincioșii din Parohia Huta, Protopopiatul Dej, au avut bucuria să îl aibă în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Înaltprasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcop al Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcop al Devei și Hunedoarei,Preasfinți...
More

Întâlnirea preoților din Cercul Preoțesc al Municipiului Dej

Duminică, 26 aprilie 2015, începând cu ora 18:00, în parohia Sfântul Ierarh Nectarie din Municipiul Dej, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, de către preoții din Dej, la care a participat un număr mare de credincioși.La finalul Sfintei Slujbe, părintele Petru Both, de la Capela Militară din oraș, le-a pus la suflet celor prezenți un cuvânt de folos , intitulat „ Cine ne va prăvăli piatra de pe ușa sufletului nostru?”În încheiere, părintele Paroh Ioan Buftea , a mulțumit  preoților  p...
More

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în parohia Sfântul Ierarh Nectarie – Corala Armonia

Joi, 23 aprilie 2015, de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, credincioșii parohiei Sfântul Ierarh Nectarie, din protopopiatul Dej, s-au bucurat de prezența membrilor Coralei Armonia din Constanța.Un sobor de preoți, avându-l în frunte pe Părintele Paul Isip, Protopop al Protopopiatului Ortodox Gherla, a săvârșit Sfânta Liturghie, iar răspunsurile au fost date de către Corala Armonia. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Protopop.Credincioșii prezenți la aceast...
More