Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani. 

Dintre activitățile taberei amintim următoarele: ateliere de creație (culinar, litografie, dezvoltare personală, brățări și cruciulițe, tricouri pictate), fotbal, volei, teatru, karaoke, toacă, foc de tabără, etc.

Nu au lipsit nici momentele de rugăciune, dimineața și seara, deasemenea copiii au avut prilejul de a-și manifesta curiozitatea în legătură cu Taina Spovedaniei, Sfânta Liturghie, Sfântul Ilie, dar și despre importanța icoanelor, în cadrul discuțiilor cu părintele Cătălin Feier de la Parohia Bonțida, Protopopiatul Gherla  și cu părintele Adrian Ioan Sîntiuan, responsabil cu activitățile pentru tineret din Protopopiatul Dej. În plus, tabăra a fost încununată și cu participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie. În tabără copiii s-au bucurat și de prezența părintelui protopop Ioan Buftea. La final, atât copiii cât și părinții și-au exprimat aprecierea față de condițiile de cazare, mâncare și activități desfășurate, așteptând cu nerăbdare taberele următoare.

În drum spre tabără s-a făcut și un popas la Mănăstirea Salva. Au participat 70 de copii și 18 voluntari.

A doua tabără din această vară, de această dată pentru adolescenți, o să aibă loc în intervalul  27 August- 1 Septembrie 2018.

A relatat Oana Lador -Voluntar în cadrul acestor tabere.