Sari la conținut

Tabără de iarnă organizată de Protopopiatul Ortodox din Dej

 

 

Protopopiatul Ortodox Român Dej împreună cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși din Dej și ASCOR Cluj, a organizat o tabără de iarnă pentru copii cu vârste cuprinse între 8-12 ani, în perioada 08-11 februarie 2018. Locația taberei a fost la Sângeorz-Băi, la Centrul de Tineret ,,Ioan Bunea”, al Arhiepiscopiei Clujului.

Dintre activitățile taberei amintim următoarele: ateliere de creație(brățări și cruciulițe, litografii, karaoke, confecționarea unor pahare pentru creioane), volei,  teatru, toacă, foc de tabără, etc. Nu au lipsit nici momentele de rugăciune, dimineața și seara, deasemenea copii au primit multe informații cu privire la post, spovedanie dar și explicarea Sfintei Liturghii, din partea părintelui Oprea Mircea Bogdan de la Parohia Cetan, Protopopiatul Dej și de la Părintele Adrian Ioan Sîntiuan, responsabil  cu activitățile pentru tineret din    Protopopiatul Dej. În drum spre tabără a fost vizitată și Mănăstirea Parva.

Copiii au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie celebrată la Catedrala din Sângeorz-Băi, unde s-au bucurat de primirea călduroasă a părintelui Dacian Șanta dar și a bunilor credincioși din această parohie. Părintele Dacian împreună cu Consiliul Parohial le-a dăruit tuturor copiilor câte un cadou după terminarea Sfintei Liturghii.

La această tabără au fost prezenți 53 de copii și 14 voluntari. Toți copiii au fost mulțumiți de felul în care a fost organizată această tabără și au spus că abia așteaptă cu nerăbdare astfel de momente.

Protopopiatul Ortodox Dej va mai organiza o nouă tabără în luna august pentru adolescenți.