Sari la conținut

Slujbă de pomenire pentru Protopopul Teofil Herineanu

Părintele Protopop Teofil Herineanu, pomenit la 4 ani de la trecerea la cele veșnice, în Biserica unde a slujit 40 de ani.

 

În Duminica a XXXII-a după Rusalii, în biserica Parohiei Dej I, cu Hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoţi, protos fiind părintele Teofil Herineanu, consilier economic al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, fiul vrednicului de pomenire Protopop Teofil Herineanu.

În cadrul Sfintei Liturghii s-au înălţat rugăciuni pentru odihna sufletului robului lui Dumnezeu Teofil Herineanu, cel care a fost protopop al Dejului, de la a cărui mutare la cele veșnice au trecut 4 ani.

Părintele Consilier a rostit un bogat cuvânt de învățătură, făcând o paralelă între întâmpinarea făcută de Zaheu  și întâmpinarea făcută de Sfântul și Dreptul Simeon și Proorocița Ana, Mântuitorului Iisus Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru părintele protopop Teofil Herineanu, cel care a slujit Biserica lui Hristos timp de 50 de ani ca preot și 37 de ani ca protopop al Dejului.

Pornind de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: ,, Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13,7),  părintele Ioan Buftea, protopop al Dejului, a subliniat că dragostea și dorul față de părintele protopop Teofil Herineanu a făcut posibilă, încă o dată, unirea în rugăciune.

Pentru pilda de vieţuire şi slujire, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, împreună cu toţi preoţii din Protopopiatul Ortodox Român Dej, au hotărât ca Sala de Şedinţe a Protopopiatului să poarte numele Protopop Teofil Herineanu.

Părintele protopop Teofil s-a născut în 17 iulie 1939, în Dej,  din părinţii Vasile şi Ana Herineanu. Studii: Şcoala Primară din Nuşeni (1946-1950).  Şcoala Elementară din Beclean (1950-1953), Şcoala Medie  de Băieţi din Dej  (1953-1956), Institutul Teologic Ortodox de Grad Universitar din Sibiu (l956-1962).S-a căsătorit cu prof. Maria Nedelea din Beclean. A fost hirotonit de Arhiepiscopul Teofil Herineanu,  în Cluj-Napoca, în 27 şi 28 noiembrie 1965. A fost casier la Episcopia Vadului Feleacului şi Clujului  (1962-1965), preot în parohia  nou înfiinţată  Dej -Valea Codorului – cu filia Viile Dejului (1965-l975), Parohia Dej I (1975-2015), protopop al Protopopiatului Ortodox Dej (01.03.1978-2015). A fost distins cu rangul iconom (1971), iconom stavrofor (1982), a primit Crucea Patriarhală (2005). A trecut la cele veșnice în data de 4 februarie 2015, la vârsta de 75 de ani.