Sari la conținut

Sfințirea Clopotelor de la Parohia ,,Sfântul Andrei” din Municipiul Dej

În data de 25.04.2017, de la ora 17.oo, în Parohia ,,Sfântul Andrei” din Municipiul Dej, păstorită de către părintele Silviu Pop, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a săvârșit Slujba de Sfințire a Clopotelor pentru Biserica cea nouă și a pus piatra de temelie pentru casa parohială, care va fi ridicată în apropierea Bisericii.

Părintele Mitropolit a subliniat importanța clopotelor în viața creștinului ,,Clopotele sunt parte integrantă a cultului creștin, încă din cele mai vechi timpuri”.

În rugăciunile din „Canonul pentru binecuvântarea clopotelor”, găsim scris: „Toți cei care pot auzi glasul lor în zi și în noapte, să se împărtășească de sfințenia sfinților”. Trasul clopotelor este o practică străveche a Bisericii Ortodoxe, prin aceasta urmărindu-se atât chemarea credincioșilor la slujbele dumnezeiești, cât și exprimarea bucuriei triumfătoare a Bisericii și a slujbelor sale Dumnezeiești. Clopotele au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri, atât pentru a anunța bucuria și rugăciunea, cât și necazul și primejdia.