Sari la conținut

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, sărbătorit la Mănăstirea Vad

DSC_0044

Moment de mare sărbătoare astăzi la Mănăstirea Sfântul Voievod Ștefan cel Mare din comuna Vad. Locașul de cult și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, prin oficierea Sfintei Liturghii. Sinaxa euharistică a fost condusă de către părintele exarh al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Arhim. Dumitru Cobzaru, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi. Evenimentul a fost încărcat de bucurie și binecuvântare, întrucât a asistat și Preasfințitul  părinte Vasile Someșanul, episcop vicar.

Părintele exarh, în cuvântul său de invățătură a vorbit despre virtuțile pentru care Ștefan cel Mare este cinstit ca și sfânt. Ștefan cel Mare este cinstit pentru contribuția lui de a apăra identitatea creștină a neamului românesc.

La finalul slujbei, părintele stareț, protos. Nicodim Pop a mulțumit în numele comunității monahale părintelui exarh pentru împreuna-slujire.

Situată în satul Vad, protopopiatul Dej, biserica, monument istoric având hramul “Adormirea Maicii Domnului” , a fost ridicată de Voievodul moldovean Ștefan cel Mare, pe ruinele unei vechi sihăstri construită de (sau în timpul fraților ) Balc și Drag pe la sfârșitul veacului XIV, neștiindu-se însă data concretă de atestare. Cei mai mulți istorici vorbesc despre sfârșitul anilor 1400, începutul anilor 1500, atunci când Ștefan cel Mare are sub stăpânire cetatea Ciceului.

În ultima vreme, ctitoria ștefaniană de la Vad, una dintre cele mai vechi biserici de piatră ale românilor transilvăneni, a funcționat doar ca monument istoric și restaurat de către Direcția Monumentelor Istorice.

La inițiativa Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, s-a redeschis vechea ctitorie a lui Ștefan cel Mare, și funcționează ca mănăstire, având o obște de 3 viețuitori, din 1 februarie 2012.

Sursa foto: dumitrucobzaru.blogspot.ro