Sari la conținut

Seară duhovnicească în Parohia ,,Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej

Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej, a organizat sâmbătă 10 august 2019, o seară duhovnicească în cadrul căreia s-au interpretat pricesne în cinstea Maicii Domnului. Invitat de seamă a fost părintele Marius Ciprian Pop.

Seara a început prin săvârșirea slujbei Paraclisului Maicii Domnului, iar după terminarea slujbei Paraclisului au fost interpretate pricesne de către Corul ,,Sfântul Nectarie” din Dej, Vlad Coste, Cristina Beldean Moșuțan și în încheiere părintele Marius Ciprian Pop, cel care le-a pus la sufletele celor prezenți alese gânduri și pilde despre Maica Domnului și despre cum putem moșteni împărăția cerurilor.

În partea de final, părintele paroh Ioan Buftea a mulțumit interpreților, dar și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei minunate seri duhovnicești și nu în ultimul rând celor care au fost prezenți, adresându-le totodată invitația de a participa la Pelerinajul pe jos, de miercuri de la Gherla la Nicula.