Sari la conținut

Seară de rugăciune închinată Maicii Domnului în Jichișul de Jos, împreună cu Părintele Mitropolit Andrei

 

În această seară, Parohia Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gravril din Jichișul de Jos, a avut bucuria de a înălța rugăciuni către Maica Domnului, împreună cu Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Înaltpreasfinția Sa a fost prezent în mijlocul credincioșilor săvârșind slujba Paraclisului Maicii Domnului dar și pentru a binecuvânta noul iconostas și lucrările de întreținere a bisericii.

În cuvântul său de învățătură, Părintele Mitropolit a evidențiat argumentele pentru care creștinii trebuie să o cinstească pe Maica Domnului, câteva din numeroasele argumentele scripturistice pentru cinstirea Fecioarei Maria au fost invocate din cartea Apocalipsei, în care Maica Domnului este prezentată precum o împărăteasă cu 12 stele dar și cea din cartea prorocului Iezechiel, unde este prezentată ca o ușă prin care va intra numai Împăratul Hristos. În sprijinul subiectului predicii au fost aduse și versuri din tradiția liturgică: ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slavită fără de asemănare decât serafimii.

Părintele paroh, Cătălin-Veronel Varga, a mulțumit în final tuturor pentru înfrățirea în rugăciune și a dăruit Părintelui Mitropolit un portret cu versuri alcătuite de către dânsul. Părintele paroh are de curând lansat un volum de poezii din care a rostit câteva versuri tematice.

După slujbă, întreaga comunitate a cântat cântări specifice acestei perioade, fiecare credincios primind binecuvântarea ierarhului.