Sari la conținut

Program liturgic special la Biserica din incinta Spitalului Municipal Dej

În prima săptămână din Postul Mare, la Biserica din incinta Spitalului Municipal Dej, în fiecare seară a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, urmată de un cuvânt de învățătură. Acest program special are o tradiție de peste 20 de ani la această biserică. Săptămâna duhovnicească s-a încheiat Duminică seara, când de la ora 19.00 a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți.

La invitația părintelui Pavel Pop, slujitor la Biserica Spitalului Municipal Dej, a răspuns cu bucurie și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Andrei Coroian, consilier pentru Cateheză și Misiune în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei, care a revenit cu mult drag pe meleagurile natale. Sfinția Sa a rostit un bogat cuvânt de învățătură, vorbind despre Ortodoxie și ce înseamnă cu adevărat să fii ortodox.

La final părintele Pavel a mulțumit lui Dumnezeu pentru această săptămână binecuvântată, părintelui Andrei, preoților prezenți și în mod deosebit credincioșilor.