Sari la conținut

Prima slujbă săvârșită în Biserica Parohiei ,,Sfântul ApostolAndrei” din Municipiul Dej

 

Astăzi, 14 septembrie 2018, a avut loc săvârșirea primei slujbe religioase în biserica mare a Parohiei ,,Sfântul Apostol Andrei” din Municipiul Dej.

În ziua Sărbătorii ,,Înălțarea Sfintei Cruci”, de la ora 18:00, în Biserica mare a Parohiei Ortodoxe ,,Sfântul Apostol Andrei”, a fost săvârșită prima slujbă religioasă.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului, împreună cu toți preoții Cercului Preoțesc al Municipiului Dej, au săvârșit Slujba de Sfințire a Apei și a Untdelemnului, apoi au înălțat rugăciuni de binecuvântare a sfântului locaș.

La finalul slujbei, părintele protopop a rostit un cuvânt de învățătură intitulat ,,Biserica, poartă a Cerului”, prin care a explicat importanța Bisericii în viața unei comunități. Deasemenea l-a felicitat pe părintele paroh, Silviu Pop și pe toți credincioșii, pentru jertfa făcută prin implicarea în înălțarea bisericii.

În încheiere, părintele paroh Silviu Pop, a mulțumit lui Dumnezeu, preoților prezenți, autorităților și tuturor credincioșilor, pentru implicarea exemplară încă din momentul punerii pietrei de temelie, 15 mai 2011.

Până astăzi, sfintele slujbe au fost săvârșite la demisolul bisericii.