Sari la conținut

Premierea Concursului Național Cultural-Artistic ,,Unirea: libertate și unitate”

Ieri, 27 aprilie 2017, a avut loc premierea Concursului Național Cultural-Artistic: ,,Unirea: libertate și unitate” inițiat de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Parohia Dej II cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, din Protopopiatul Ortodox Român Dej a fost din nou pe podium, după ce anul trecut a fost pe locul întâi, anul acesta a ocupat locul III. Deasemenea şi portofoliul Parohiei Bobâlna a fost apreciat, de către comisia de specialitate care a evaluat toate proiectele, primind o menţiune.

Scopul concursului a fost de a-i educa pe copii în spiritul respectării valorilor tradiţionale şi al afirmării propriei identităţi naţionale, culturale şi religioase.