Părintele Gheorghe Șoptirean a trecut la cele veșnice la data de 06 ianuarie 2023

Luni, 09 ianuarie 2023, în biserica cu Hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Jichișu de Sus, din încredințarea Părintelui Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit slujba înmormântării părintelui Gheorghe Șoptirean, cel care în data de 06 ianuarie, după Dumnezeiasca Liturghie a trecut la cele veșnice.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre misiunea preotului, subliniind statornicia părintelui Gheorghe, cel care a slujit doar în Parohia Jichișu de Sus, cu Filia Șigău, între anii 1972-2014.
Părintele Gheorghe Șoptirean s-a născut în data de 4 ianuarie 1948 în localitatea Aluniș din părinții Isidor și Maria Șoptirean. A studiat la Școala Elementară din Aluniș, Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și Institutul Teologic Ortodox de rang Universitar din Sibiu-promoția 1971. Căsătorit în 06 iunie 1972 cu Ana Haranguș, căsătoria lor fiind binecuvântată cu 3 copii. A fost hirotonit diacon și preot în 28,29 iulie 1972 în Cluj-Napoca de către vrednicul de pomenire Teofil Herineanu Arhiepiscopul.
Pentru activitatea depusă în slujba bisericii a fost distins cu rangul de Iconom.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!





