Sari la conținut

Parohia Bobâlna

Pr. Tudor LazarDate de contact:

Preot paroh: Tudor-Călin LAZĂR

Adresa: Loc. Bobâlna, nr.134, com. Bobîlna, Jud. Cluj

Telefon: 0762 274 365

Email: [email protected]

Istoricul parohiei:

Biserica din satul Bobîlna, cu hramul „Sfânta Treime”, apare ca o catedrală monumentală și vrednică de a slăvi pe Dumnezeu, și care în decursul veacurilor a ajutat viața credincioșilor de aici și a sprijinit drepturile lor la libertate. Biserica a fost ridicată între anii 1911-1912  în timpul vrednicului preot Zaharia Manu, prin jertfelnicia credincioșilor, dar și cu ajutor din partea „Asociației Mitropolit Andrei Șaguna” din Sibiu și a comunității de români din Cleveland-Ohio(S.U.A.).

Materialul din care este zidită biserica este cărămidă și piatră, piatra fiind adusă din „muntele” Bobîlna, pe care străbunii au stropit-o cu sângele lor pentru apărarea credinței și libertății la Răscoala din anul 1437.

Planul este  cel de cruce bizantină, cu 8 turle, având 3 balcoane interioare și poartă amprenta inegalabilei arte bizantine, care îi oferă privitorului șansa de a contempla imaginea veșnicei frumuseți a lui Dumnezeu, iar prin bodoabele arhitectonice interioare și exterioare se apropie (ca arhitectură) de Catedrala Ortodoxă din Sibiu.

Biserica a fost sfințită pentru prima dată, duminică, 12 septembrie 1926 de către P.S. Dr. Ioan  Stroia Episcopul Armatei, fiind delegat de către Episcopul Nicolae Ivan, întâiul arhipăstor al reînființatei Episcopii a Vadului, Feleacului și Clujului, în timpul domniei Preaînălțatului Ferdinand I, Regele României Întregite, preot paroh al acestei comunități ortodoxe  fiind la acea vreme preotul Octavian Lador.

Iconostasul a fost pictat de către renumitul pictor ardelean Dumitru Cabadaef în anul 1911.

În anul 1967 încep lucrările de  pictare, pentru prima dată, a bisericii în tehnica tempera de către pictorul Anton Lazăr din Cluj, care pictează cupola centrală și bolțile anexe ale naosului și pronaosului, pictura fiind continuată de pictorii Emil Ivănescu și Dumitru Bănică,. Lucrările de pictură s-au efectuat în timpul păstoririi prea cucernicului Părinte Arhimandrit Dr.Vasile Vasilache și s-au terminat în anul 1969, Biserica fiind resfințită la 20 septembrie 1970 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu.

În anul 1980 frontispiciul bisericii este îmbodobită cu un mozaic reprezentând Sfânta Treime, pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, realizat de Gîtu Leca, preot fiind Rus Grigore.

În anul 1997 biserica a fost reparată în exterior în timpul păstoririi preotului Mircea Dragoș, fiind resfințită în același an la data de 13 iulie de către P.S. Dr. Irineu Pop Bistriteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Între anii 2008-1012, biserica a intrat într-un amplu proiect de rectitorire, fiind refăcut atât exteriorul cât și interiorul sfântului lăcaș: peretele interior a fost împodobit cu un brâu de piatră ornamentală, s-au înlocuit ușile și geamurile, s-a montat parchet, s-a înlocuit instalația electrică, s-a montat sistemul de încălzire centrală, masa Sfântului Altar a fost îmbrăcată în marmură și s-a restaurant iconostasul. Biserica a fost repictată în întregime în tehnica “tempera”, între anii 2009-2012, de către pictorii Liviu Bob și Gavril Oltean. Toate aceste lucrări s-au făcut sub atenta coordonare și supraveghere a Preotului paroh Dacian Dumitru Șanta.

În urma acestor lucrări Biserica a fost resfințită la 21 octombrie, în Duminica a XXIII-a după Rusalii, de către I.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în zilele de rodnică păstorire a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Protopop al Protopopiatului Dej, fiind Preotul Teofil Herineanu și Preot paroh al acestei sfinte biserici fiind părintele Dacian Dumitru Șanta.

Biserica din filia Pruni  cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost ridicată în anul 1928 de către credincioșii din satul Pruni, fiind construită din cărămidă și piatră, având formă de “navă”. A fost sfințită la data de 21 octombrie de către Episcopul Dr. Iuliu Hossu.

Satul Pruni devine filie a Parohiei Bobîlna abia în anul 1970.

De-a lungul timpului biserica a fost de mai multe ori reparată și înfrumusețată: în 1975 se înlocuiește iconostasul de zid cu unul de lemn, în 1976 se introduce curentul electric și se pictează în ulei, în 2004 se repară acoperișul și se reface exteriorul, fiind resfințită la 8 noiembrie 2004 de către P.S. Vasile Someșanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Preot paroh fiind părintele Florin Marcel Agrișan.

Între anii 2007-2008 se fac lucrări de reparații capitale la biserică: se repară acoperișul, se înlocuiesc geamurile, se reface exteriorul, se achiziționează mobilier din stejar sculptat, se înlocuiesc policandrele, se restaurează iconostasul și se repictează interiorul bisericii, toate acestea prin contribuția deosebită a credincioșilor Suărășan Elisabeta,Marian Radu și Suărășan Ioan, sub îndrumarea Preotului paroh Dacian Dumitru Șanta.

În urma acestor lucrări Biserica a fost resfințită la 21 septembrie de către P.S. Dr. Irineu Pop Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în vremea vrednicului de pomenire I.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Anania, Protopop al Protopopiatului Dej, fiind Preotul Teofil Herineanu și Preot paroh al acestei sfinte biserici fiind părintele Dacian Dumitru Șanta.

Lista preoților slujitori ai Parohiei Ortodoxe Bobîlna

Gog Vasile:  martie 1860 – 31 decembrie 1906

Gog Vasile jr.:  13 iulie 1893 – 12 mai 1904

Man Zaharia:  1 ianuarie 1907 – 31 martie 1921

Grigoriu Crăciunaș:  1921 – 1923 administrator temporar

Lador Octavian:  1923 – 1926

Perhaiță Alexandru:  15 mai 1927 – septembrie 1929

Gog Dionisie:  octombrie 1929 – 1936

Tomuș Constantin:  1936 – decembrie 1940

Cureu Ezechil:  decembrie 1940 – 21 octombrie 1964

Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasilache Vasile:  8 octombrie 1964 – 4 aprilie 1969

Man Alexandru:  2 noiembrie 1969 – 1975

Rus Grigore:  1 august 1975 – 1986

Părăuan Vasile:  1986 – 1990

Drăgan Petru:  12 martie 1991 – 12 aprilie 1994

Dragoș Mircea:  1994 -2000

Agrișan Marcel-Florin:  10 mai – 29 februarie 2006

Șanta Dacian Dumitru:  19 martie 2006  – octombrie 2013

Abrudan Marius: 20 octombrie 2013 – octombrie 2018

Lazăr Tudor-Călin: octombrie 2018 – prezent

Evenimentul istoric cel mai important și cel mai cunoscut pentru localitatea noastră este “Răscoala țărănescă de la Bobîlna” din 1437.

               Personalități ale Parohiei:

– în acest sat se naște în anul 1872 marele om politic și distinsul medic Alexandru Vaida Voivod, ce ajunge Prim-ministru al României, având un rol important în Marea Unire de la 1918;

-în această parohie slujește între: 8 octombrie 1964 – 4 aprilie 1969 Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasilache Vasile, una dintre personalitățile marcante ale Ortodoxiei românești;

-tot aici se naște Prof. Univ. Dr. Dumitru Pop, profesor de Limba și Literatura Engleză la Universitatea din Utrecht (Olanda);

-poetul și scriitorul Cristea Alexandru;

-tot fiu al satului este și Pr. Mircea Stuparu, secretar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Numărul actual al credincioșilor Parohiei Ortodoxe Bobîlna este de 287 de suflete în satul Bobîlna și 29 de suflete în satul Pruni.

În parteneriat cu Primăria Bobîlna desfășurăm un program “After-school”.

În parteneriat cu Școala Generală din Bobîlna desfășurăm un proiect intitulat”Educația prin credință”.

În fiecare an în data de 16 august oferim mâncare pelerinilor din satul Bobota, Județul Sălaj, care se întorc de la Mănăstirea Nicula.

În fiecare an în data de 14 septembrie la Sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci”, împreună cu toți preoții din Comună, înconjurați de un mare număr de credincioși, se săvârșește Sfânta Liturghie la “Crucea monument de pe deal”(18m), ridicată în cinstea eroilor.

Despre părintele Tudor Lazăr:

date în curs de actualizare

Ultima actualizare: 13.10.2023