Sari la conținut

Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit slujba înmormântării părintelui Ioan Vaida

Părintele Ioan Vaida a trecut la cele veșnice la data de 23 iulie 2022

Luni 25 iulie 2022, în biserica cu Hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Rugășești, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de 30 de preoți, a săvârșit slujba înmormântării părintelui Ioan Vaida.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat datoriile preotului față de fii duhovnicești dar și datoriile fiilor duhovnicești față de părintele duhovnic.

Părintele Ioan Vaida s-a născut la data de 7 iunie 1945, în localitatea Leurda, județul Cluj, într-o familie binecuvântată Ioan și Maria Vaida, care a dat bisericii dreptmăritoare 3 slujitori vrednici ai sfântului altar: părintele Gamaliil Vaida, fost stareț al Mănăstirii Cozia, părintele Vasile Vaida, preot paroh la biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Iași și părintele Ioan Vaida, care a avut o activitate preoțească de 40 de ani (4 ani la Parohia Călinești, Maramureș și 36 de ani în Parohia Rugășești).

Părintele Ioan Vaida a fost absolvent al Institutului Teologic din Sibiu, promoția 1975. A fost hirotonit la data de 15 august 1973 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, la Mănăstirea Nicula. A fost căsătorit cu Susana Frențiu și împreună au avut 3 copii: Adrian Călin preot în Parohia Ciceu Mihăiești, Gabriela Cristina și Ioana Dorina.

Pentru activitatea depusă în slujba bisericii a fost distins cu rangul de Sachelar, Iconom și Stavrofor.

Fiind un preot iubit, a fost așezat în mormântul din curtea bisericii, în prezența autorităților locale și a unui număr mare de credincioși.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!