Părintele Ioan Câmpean a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de marți, 19 noiembrie 2024, după o scurtă suferință. A fost preot paroh între anii 1980-1992 în Parohia Agrieș, între anii 1992-1995 la Parohia Dej II, iar în perioada 1995-2022 la Parohia Dej III, unde a slujit până la 1 noiembrie 2022, când s-a pensionat, dar și-a continuat misiunea sacerdotală până la trecerea sa la Domnul.
Trupul preacucerniciei sale a fost depus în Biserica „Sfânta Treime” din cartierul Dealul Florilor al municipiului Dej, iar programul slujbelor va fi următorul:
• Miercuri, 20 noiembrie:
o ora 08.00 – Sfânta Liturghie
o ora 18.00 – Slujba de Priveghi
• Joi, 21 noiembrie:
o ora 09.30 – Sfânta Liturghie
o ora 18.00 – Slujba de Priveghi
• Vineri, 22 noiembrie:
o ora 08.00 – Sfânta Liturghie
o ora 13.00 – Slujba Înmormântării, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în sobor de clerici.
Scurtă biografie
Preotul Ioan Câmpean s-a născut la 9 ianuarie 1955, în localitatea Hășmașu Ciceului, în familia bunilor credincioși Ioan și Maria Câmpean. A urmat studiile primare și gimnaziale în localitatea natală, iar în perioada 1970-1975 a studiat la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. A continuat studiile la Institutul Teologic Ortodox de Grad Universitar din Sibiu (1976-1980), iar în această perioadă s-a căsătorit cu Maria Eva Terpe.
A fost hirotonit preot în 24 septembrie 1980, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, pe seama Parohiei Agrieș, județul Bistrița-Năsăud, unde a slujit până în 1992, când s-a transferat în orașul Dej, la Parohia Dej II. În 1995 a pus bazele Parohiei „Sfânta Treime” din cartierul Dealul Florilor (Parohia Dej III), unde a slujit până la 1 noiembrie 2022, când s-a pensionat, dar și-a continuat misiunea sacerdotală până la trecerea sa la Domnul.
A desfășurat o activitate pastoral-misionară deosebită, iar în 1991 a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală. În august 2021, pentru întreaga sa activitate pastoral-misionară, cu ocazia sfințirii Bisericii „Sfânta Treime”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă”pentru clerici.
A trecut la Domnul în dimineața zilei de marți, 19 noiembrie 2024, după o scurtă suferință.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!