Mitropolitul Clujului prezent la ,,Conferința de toamnă” din Protopopiatul Dej

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului, a fost prezent, azi 13 octombrie 2016, la Conferinţa pastoral-misionară de toamnă din Protopopiatul Ortodox Român Dej.  De la ora 10, în Biserica Parohiei Dej I, cu Hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Municipiul Dej a fost săvârşită o slujbă de Te-Deum, la finalul căreia Părintele Mitropolit a oferit părintelui Gavril Chirilă, paroh la Parohia Dej I şi secretar al Protopopiatului Ortodox Român Dej, Crucea Arhiepiscopală iar părintelui Ioan Adrian Sîntiuan, responsabil cu activităţile pentru tineret din cadrul Protopopiatului Dej distincţia de Iconom.

În continuare, în sala de şedinţe a protopopiatului, s-au desfăşurat lucrările Conferinţei. În deschidere Înaltprasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru întreg clerul prezent, arătând importanța păstrării și promovării valorilor tradiționale creștine ale poporului român după modelul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Înaltprasfinția Sa, a fost însoțit de către Părintele Consilier Arhidiacon Claudiu Grama, de Părintele Inspector Vasile Nemeş şi de către Pr. asist. univ. dr. Cosmin Cosmuţa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cel care a şi prezentat viaţa, opera şi activitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. La eveniment au participat preoţii parohi, coslujitori, preoţii misionari, preoții de caritate, precum și ieromonahii de la așezămintele monahale din cadrul Protopopiatului Dej.

La final, părintele protopop Ioan Buftea a mulţumit Părintelui Mitropolit pentru faptul că este, la bine şi la greu, alături de toţi preoţii şi a spus: ,, această întâlnire este foarte importantă pentru  că ne îmbogățim din punct de vedere duhovnicesc dar și intelectual”.

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a fost şi la mormântul Pr. Teofil Herineanu, protopop al Dejului între anii 1978-2015, unde împreună cu însoţitorii săi a înălţat rugăciuni pentru odihna sufletului acestuia.

Tot astăzi Înaltpreasfinţia Sa a vizitat şantierul Bisericii ,,Sfântul Apostol Andrei” din Municipiul Dej, unde este paroh părintele Silviu Pop și casa parohială a Parohiei Dej I, care a fost renovată recent, această parohie fiind păstorită de către Pr. Gavril Chirilă și Pr. Iuliu Teodor Leach.

Următoarea întâlnire a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Dej va avea loc în data de 14 noiembrie 2016.