Mitropolitul Clujului pentru prima dată în parohia Strâmbu

 

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului a săvârșit, pentru prima dată, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul ,,Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din localitatea Strâmbu din  Protopopiatul Ortodox Român Dej. Ierarhul a sfințit Catapeteasma bisericii și apoi a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat.

Înaltpreasfinția Sa a spus că: ,,sănătatea este un dar de la Dumnezeu, iar vindecarea o primim întotdeauna de la El”.

,,Aici la Strâmbu oamenii nu doar se numesc creștini, ci aceștia sunt creștini practicanți”, a spus părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului.

La final părintele paroh Nicolae Scrob, dar și fostul paroh Iușan Dinu, au fost ridicați la rangul de sachelar. Apoi au fost evocate personalitățile localității Strâmbu , deasemenea au fost acordate diplome și distincții celor care au sprijinit biserica, iar după aceasta credincioșii au pornit în procesiune până la biserica veche din sat, monument istoric, unde ÎPS Andrei a sfințit două troițe.