Jertfa credincioșilor din Parohia Recea Cristur a fost încununată, azi 16 octombrie 2016, prin săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de preoţi din împrejurimi. Din sobor au făcut parte părintele Consilier Bogdan Ivanov, părintele Consilier Claudiu Ioan Grama și părintele Ioan Buftea protopopul Dejului. Deasemenea au fost prezenți reprezentanţi ai autorităţilor locale şi numeroşi credincioşi.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Andrei, pornind de la ,,Pilda Semănătorului” a reamintit credincioșilor că pentru a fi aproape de Dumnezeu, fiecare trebuie să plugărească sufletul său, făcând o paralelă cu strămoșii noștri, care plugăreau pământul cu multă râvnă, pentru ca la sfârșit să culeagă rod bogat. După terminarea Sfintei Liturghii a fost săvârșită Slujba Parastasului pentru toți preoții care au slujit în această parohie, dar și pentru toți ctitorii și binefăcătorii sfintei biserici, trecuți la Domnul.
La final părintele paroh, Felician Șerban, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în viața Parohiei. Apoi părintele protopop Ioan Buftea a realizat o scurtă biografie a preoților care au slujit în această parohie, în special a ultimilor trei. L-a felicitat pe părintele paroh Felician Șerban pentru cei 40 de ani de jertfire în slujba lui Dumnezeu, dar și a oamenilor și a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei pentru slujirea din această zi aleasă.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit a oferit părintelui paroh Felician Șerban Crucea Arhiepiscopală, iar credincioşilor care s-au implicat în această sfântă lucrare li s-au înmânat diplome de aleasă cinstire.
Tot în această zi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a sfințit și altarul de vară al Parohiei Recea Cristur.