Mănăstirea ,,Ștefan Vodă” din Vad şi-a sărbătorit ctitorul

Moment de mare sărbătoare la Mănăstirea ,,Ștefan Vodă” din comuna Vad, județul Cluj. 

În data de 02 iulie 2018, zi în care se sărbătoreşte Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, la Mănăstirea ,,Ștefan Vodă” de la Vad Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele consilier Arhidiacon Claudiu Grama şi părintele Ioan Buftea, Protopopul Dejului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la altarul de vară al mănăstirii.

În cuvântul de învăţătură Părintele Mitropolit a vorbit despre viață și virtuțile Sfântului Voievod Ștefan cel Mare: ,,Două mari virtuți îl caracterizează pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare: credinţa puternică în Dumnezeu, care s-a concretizat în ridicarea multor mănăstiri frumoase, inclusiv a Mănăstirii de la Vad şi a celei de la Feleac şi cealaltă virtutite a fost marea dragoste pe care a avut-o faţă de pământurile României”.

,,Prezenţa numeroasă a credincioşilor, a preoţilor şi a monahilor demonstrează că evlavia poporului dreptcredincios faţă de Sfântul voievod Ştefan este mare. Această ctitorie pentru veşnicie adăposteşte o obşte de călugări care a venit de la Mănăstirea Nicula şi care se străduieşte de 6 ani să întregească ctitoria Sfântului Voieved Ştefan cel Mare din Vad cu chilii şi cu toate cele de trebuinţă pentru a funcţiona aşa cum se cuvine.”, a concluzionat părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru.

La final părintele protosinghel Nicodim , starețul Mănăstirii Ștefan Vodă din Vad, a mulțumit Părintelui Mitropolit pentru purtarea de grijă, preoților, teologilor și tuturor credincioșilor prezenți la această frumoasă sărbătoare.

Mănăstirea ,,Ștefan Vodă” din Vad a fost reactivată în toamna anului 2011, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, până în acel moment funcționând o mare perioadă ca monument istoric.