Liturghie Arhierească în Protopopiatul Dej

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei,  a sfințit astăzi 23 octombrie 2016, Altarul de vară de la Biserica Militară din Municipiul Dej.

După sfințirea Altarului, serviciul divin, a continuat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de preoți. Din sobor au făcut parte Părintele Consilier Claudiu Grama, Exarhul mănăstirilor  din Arhiepiscopia Clujului Părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru , Starețul Mănastirii Nicula Părintele Arhimandrit Nicolae Moldovan, Starețul Mănăstirii Vad Părintele Protosinghel Nicodim Pop și Părintele Ioan Buftea Protopop al Dejului.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit, a subliniat faptul că oamenii aleg de cele mai multe ori averea și plăcerea în locul lui Hristos: „Modul acesta în care suntem legați de patimi, de plăceri și de bunurile materiale l-am putea rezuma spunând că două patimi îl distrug pe omul zilelor noastre, e vorba de trup și de bani. Ca să își poată permite toate desfătările, omul iubitor de acestea are nevoie de bani și atunci cele două patimi mari îl robesc și îl îndepărtează de Dumnezeu, pentru că în loc să îl aleagă pe Hristos, de cele mai multe ori omul alege patima”.

Slujba s-a încheiat cu felicitarea tuturor celor implicați în lucrările bisericii și oferirea din partea  Părintelui Mitropolit a câtorva distincții după cum urmează: Crucea Transilvană, vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Marius Mânzat, ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni Părintelui Paroh Petru Both și domnului colonel inginer Viorel Bolunduț, comandatul Garnizoanei Dej, ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni.

Apoi, Părintele Ioan Buftea, Protopopul Dejului , a amintit de legătura frumoasă care a existat dintotdeauna între cei doi piloni ai societății, Biserica și Armata. Ca să întărească cele afirmate a rostit o strofă din Imnul Național al României: ,,Preoți, cu Cruce-n frunte / Căci oastea e creștină, / Deviza-I libertate/ Și scopul ei preasfânt”

La final Părintele Petru Both slujitor la Biserica Militară din Dej a mulțumit în mod deosebit Părintelui Mitropolit Andrei pentru toată purtarea de grijă, distinselor cadre militare, precum și credincioșilor care frecventează cu regularitate această sfântă biserică.