Sâmbătă, 6 iulie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Batin, Protopopiatul Dej, județul Cluj, prilej cu care a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la casa parohială.
De la ora 10:00, în Biserica Parohială, ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Dej, pr. Ioan Buftea, duhovnicul Mănăstirii „Mihai Vodă” din Turda, arhim. Ilie Hanuschi, preotul paroh Adrian Ioan Bolog, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Păcatul mediocrității și superficialității”, subliniind faptul că „superficialitatea și mediocritatea sunt păcate de care trebuie să ne ferim”, îndemnându-i pe credincioșii prezenți să își păstreze credința puternică: „credința noastră creștină trebuie să ne-o dovedim prin fapte bune, pentru că nu oricine zice: Doamne, Doamne, va moșteni Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia lui Dumnezeu.”
La momentul rânduit din cadrul slujbei, Ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Sebastian Liviu Popa, pe seama Parohiei Turda-Hărcana, Protopopiatul Turda.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La chinonic, teologul Alin Rotar, fiu al satului, a interpretat mai multe pricesne.
La finalul slujbei, părintele paroh Adrian Bolog a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și celor ce s-au implicat în viața și activitățile parohiei. Totodată, i-a oferit o icoană cu Domnul Iisus Hristos.
Pentru activitatea pastorală și administrativă, ÎPS Andrei l-a hirotesit sachelar pe pr. paroh Adrian Bolog, cu dreptul de a purta brâul albastru. De asemenea, toți cei care s-au implicat în lucrările efectuate la casa parohială au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire.
După Sfânta Liturghie, ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială, care în ultimii cinci ani a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior. Cu acest prilej, Mitropolitul Andrei a dăruit familiei părintelui Adrian Bolog o icoană cu Maica Domnului.
La eveniment au fost prezente oficialități locale, alături de numeroși localnici, fii ai satului și tineri îmbrăcați în costume populare.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Batin, comuna Unguraș, a fost construită între anii 1939-1940, pe locul unei vechi biserici, care a datat din anul 1732. Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1943, iar apoi resfințit în anii 1989 și 2002.