Sari la conținut

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Biserica „Sfânta Treime” din Unguraș

Vineri, 10 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Unguraș, județul Cluj.

Cu acest prilej, de la ora 13:00, în biserica parohială, ierarhul a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, starețul Mănăstirii Băișoara – protosinghelul Iacob Rus, preotul paroh Mircea Adrian Luca, arhidiaconul Cristian Deneș – slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și i-a îndemnat pe cei prezenți „să postească nu numai de bucate, ci și de răutate”, iar în post să își înmulțească rugăciunea, milostenia și faptele bune și pe toate acestea să le încununeze cu o bună spovedanie.

Apoi, preotul paroh Mircea Adrian Luca a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității parohiale în perioada Postului Mare.

Scurt istoric

De-a lungul timpului, Biserica „Sfânta Treime” din Unguraș a fost renovată de mai multe ori. În urma ultimelor lucrări de înfrumusețare efectuate în ultimii ani, lăcașul de cult a fost resfințit la data de 25 iulie 2021 de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului