Sfânta Mare Muceniță Varvara sărbătorită în biserica din Salina Ocna Dej
Duminică, 04 decembrie 2022, a fost sărbătorit Hramul bisericii din Salina Ocna Dej. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, părintele protopop Ioan Buftea a sfințit Troița ridicată din jertfa membrilor sindicatului Salinei Ocna Dej și a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii acestei sfinte biserici și pentru minerii adormiți în nădejdea Învierii și a vieții veșnice.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele protopop și a avut ca subiect ,,Credința Sfintei Varvara și puterea Sfintei Cruci”, subliniind faptul că și Troițele: ,,se nasc, trăiesc și mor… „.
După cuvântul de învățătură, părintele Dan Mihai Toșa, preot paroh în Parohia Ocna Dej II, a adresat calde mulțumiri soborului de preoți, conducerii Salinei Ocna Dej, autorităților prezente, precum și celor 700 de credincioși prezenți la această frumoasă prăznuire.
La final domnul inginer Sălătioan Alin Ioan, Directorul Salinei Ocna Dej, a adresat cuvinte de mulțumire celor care au ridicat Troița, celor ce s-au implicat în buna desfășurare a hramului, mulțumind totodată și fiecărui credincios în parte, făgăduind că v-a face tot posibilul ,ca în fiecare an, să fie organizat Hramul Sfintei Varvara.
Scurt istoric
Biserica „Sfânta Muceniță Varvara” din Ocna Dej a fost construită în anul 2000, în Mina Transilvania, la o adâncime de aproximativ 80 de metri. Tot în același an, la data de 4 decembrie, de ziua Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor din țara noastră, lăcașul de rugăciune a fost sfințit de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Astfel, s-a realizat o veche tradiție minerească care cerea ca la deschiderea unei mine noi să se facă în subteran o capelă sau o mică biserică, pentru nevoile spirituale ale minerilor.
Catapeteasma lăcașului de rugăciune a fost sculptată în lemn de tei, în stil bizantin, iar ornamentarea bisericii s-a realizat prin sculptarea în pereții de sare a elementelor brâncușiene, brâul și coloana infinitului. Aceste elemente artistice împodobesc toate icoanele bisericii, precum și cele 4 vitralii, ce sunt luminate, dând impresia că te afli la suprafață.
În acest moment, la Salina Ocna Dej extragerea sării geme se face din Mina Transilvania, deschisă exploatării în anul 1979.
În prezent, Mina Salinei Ocna Dej nu este deschisă vizitării, conform site-ului oficial.




