Sari la conținut

Hram la Parohia Dej III-Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 – Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de PCuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un numeros sobor de clerici. Din sobor au făcut parte Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului, Pr. Nicolae Muntean, preotul paroh, Arhid. Dan Văscu, directorul Radio Renașterea, alături de alți preoți din protopopiat.

La slujbă au luat parte credincioșii parohiei, în număr mare, alături de reprezentanți ai instituțiilor locale civile și militare.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru a vorbit despre moștenirea pe care Sfinții Trei Ierarhi au lăsat-o Bisericii:

La momentul împărtășirii, a avut loc un recital de pricesne susținut de un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Dej, coordonați de prof. Adina Silași.

La final, preotul paroh, Pr. Nicolae Muntean a adresat mulțumiri soborului de clerici, credincioșilor prezenți și tuturor celor care contribuie la bunul mers al parohiei.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă Dej III a fost înfiinţată la data de 18 februarie 1995. Noul lăcaș de cult, situat în cartierul dejean Dealul Florilor, pe strada Unirii, nr. 1 D, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost construit între anii 1998-2021, în timpul păstoririi preoților: Ioan Câmpean (paroh în perioada 1995-2004) și Teodor Mureșan (paroh în perioada 2004-2021).

Piatra de temelie a fost pusă la data de 10 octombrie 1995, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, iar construcția efectivă a început în anul 1998, după un proiect realizat de arhitecții Dorin Munteanu și Călin Bumb. Biserica este împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorii Ioan și Mariana Botiș. Lăcașul a fost târnosit în data de 22 august 2021, de trei ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La nivel parohial se desfăşoară o serie de activităţi catehetice, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Activităţile educative pentru copii sunt organizate în parteneriat cu Şcoala „Avram Iancu” din municipiu şi cu grădiniţele din raza de activitate a parohiei. De asemenea, periodic au loc colecte pentru familiile sărace și se oferă lunar ajutoare materiale pentru persoane defavorizate.

Mai multe fotografii AICI.

Foto: Dumitru Cucura