Sari la conținut

Concert de pricesne – ,,BUCURIA FLORIILOR” – ediția a IV-a

Biserica Ortodoxă Dej III, cu Hramul ”Sfânta Treime”, din Cartierul Dealul Florilor din Dej, a găzduit în Duminica Floriilor, cu începere de la ora 18:00, a IV-a ediție a Concertului de Pricesne intitulat: ,,BUCURIA FLORIILOR”.

În Duminica Floriilor, Protopopiatul Ortodox Român Dej în parteneriat cu Primăria Municipiului Dej prin implicarea sectorului cultural, a organizat concertul de pricesne ,,BUCURIA FLORIILOR”, cu participarea artiștilor locali.

Au interpretat pricesne: Grupul ,,Someșana” (dirijor: Doina Sima Minea), Adriana Berințan, Camelia Tămaș, Zina Doboș, Corul Bisericii Ortodoxe Dej III (dirijor prof. Zenu Zanc), Iulia Iosip, Vlad Coste, Cristina Beldean Moșuțan Mariana Reman, Corala „Armonia” a Centrului Cultural „Arta” din Dej (dirijor Doina Sima Minea), Mădălina Mârza, Alina Zanc Ciubăncan, Ioan Dordoi, Ioana Breda Morar și Felix Gălan. Un moment deosebit în cadrul acestui eveniment a fost și recitalul de poezie creștină, susținut de doamna Mariana Reman.

Seara a fost încheiată prin cântarea, de către toți cei prezenți, a pricesnei ,,O Măicuță Sfântă”.