Sari la conținut

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Elciu

Sâmbătă, 22 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul micii comunități din localitatea Elciu, comuna Recea Cristur, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării iconostasului bisericii parohiale, a altarului de vară și a casei parohiale.

De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat iconostasul bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și a sfințit Altarul de vară din proximitatea lăcașului de cult. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură.

La finalul slujbei, preotul paroh Nicolae Gavril Târziu a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o icoană cu Maica Domnului.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul paroh Nicolae Gavril Târziu. Primarul comunei Recea Cristur – Laurian Alexandru Rus, epitropul Ștefan Seplecan, cântărețul bisericesc Ioan Mic și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Episcopul-vicar Benedict a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate la casa parohială.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către un grup de preoți din Protopopiatul Ortodox Dej.

La eveniment au luat parte autorități locale și centrale, precum și numeroși localnici și fii ai satului.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului