Sari la conținut

Activitate caritabilă în Parohia Dej II

HPIM7101  Credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Dej s-au implicat activ în ajutorarea semenilor în acest post.

Alături de preoții parohiei, copiii și adulții au organizat colecte și acțiuni sociale.
În sâmbăta Floriilor, o parte din credincioșii comitetului parohial au organizat o masă comună pentru 80 de persoane bolnave, internate la secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Dej.

De asemenea, s-au distribuit 50 de pachete familiilor nevoiașe de pe raza parohiei, constând în alimente de bază : făină, zahăr, orez și ulei pentru a le asigura necesarul minim pentru Sfintele Sarbatori de Pasti.

Credincioșii nu au uitat nici de programul duhovnicesc din această perioadă.

În săptămâna „ Școala Altfel ”, care coincide cu Săptămâna Patimilor , biserica a fost vizitată de mai multe grupuri de copii și elevi care s-au spovedit și impărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Fotografii:Activitate caritabilă în Parohia Dej II